Acasă » SOC » A iesit din coma dupa ce a cazut de la 152 de metri

A iesit din coma dupa ce a cazut de la 152 de metri

De: Cancan 05/01/2008 | 00:00
A iesit din coma dupa ce a cazut de la 152 de metri

ARHIVA. Alcides impreuna cu fratele sau, Edgar (dreapta), si unul dintre fii, in vremurile bune Gilda Diaconu Doctorii spun ca n-au mai vazut asa ceva: un spalator de geamuri care a supravietuit unei caderi de la etajul 47 s-a trezit din coma, a vorbit cu familia si in scurt timp ar putea sa mearga din nou. S-a intamplat chiar pe 25 decembrie, in ziua de Craciun. Cazul lui Alcides Moreno, un american de origine ecuadoriana, a lasat cu gura cascata o lume intreaga cand s-a petrecut dezastrul, pe 7 decembrie. El a avut zile si a supravietuit caderii in gol, de la 152 de metri, spre deosebire de fratele sau, Edgar, care a murit pe loc la impactul cu solul. Ei spalau geamurile unui zgarie-nori din New York, cand legaturile rampei mobile pe care se aflau au cedat. „Daca credeti in miracole, acesta este unul dintre ele”, a spus seful spitalului Presbyterian, dr. Philip Barie, la cateva ore dupa ce Moreno a inceput sa vorbeasca. Sotia sa, Rosario, a fost socata cand o asistenta i-a spus ca acesta a intins mana sa o atinga. „I-am spus, in gluma, sa-si tina mainile acasa”, a povestit femeia coplesita de emotie. Cand a ajuns la spital, Alcides, in varsta de 37 de ani, avea sangerari masive in tot corpul si rani grave la nivelul pieptului, abdomenului si coloanei vertebrale. Medicii au descris starea drept „un dezastru complet”. Totusi, sangerarea la nivelul creierului nu a fost critica, nici loviturile la nivelul coloanei, astfel ca Alcides nu a paralizat. Viitorul nu va fi insa prea usor pentru el, in ciuda incredibilei sale dorinte de a supravietui. Alcides va suferi mai multe operatii la coloana si o interventie pentru reconstruirea peretelui abdominal, apoi va urma o perioada dificila de reabilitare fizica. „Suntem foarte optimisti in privinta sanselor sale de a se recupera complet”, a declarat Barie. La fel de optimista, sotia sa ii cauta deja alt loc de munca, deoarece i-a interzis sa mai escaladeze zgarie-norii.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel Niculescu
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Simona Halep și Milionarul Dorin Mateiu. Relația Secretă care uimește România
Simona Halep și Milionarul Dorin Mateiu. Relația Secretă care uimește România
BANCUL ZILEI | Ion și Gheo cară un frigider
BANCUL ZILEI | Ion și Gheo cară un frigider
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Povestesc cu rușine". Ce i-a transmis Daniel Balaciu din închisoare Danei Roba?! Conversațiile telefonice surprinzătoare
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a împlinit 5 ani
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
×